Casa lui Vitea Monahu

  • 16,500€
Gagarin 22
Vânzare
Casa lui Vitea Monahu
Gagarin 22
  • 16,500€

Descriere

Vă propunem o casă în care aveți cam tot ce vă trebuie ca să trăiți. Nu trebuie să umblați după mobilă, să cumpărați electrocasnice ori să instalați încălzirea. Veniți cu lucrurile voastre și vă puteți muta.

Casa este construită prin anii ’90, din chirpici, un material tradițional care ține bine căldura. Are în jur de 130 m², patru odăi separate și bucătărie. Sunt puse geamuri și uși noi din termopan, iar acoperișul este în stare bună.

În casă este apă de la rețeaua centrală, lumină, gaz și internet. Încălzirea este trasă prin toată casa și se poate face atât cu gaz, cât și cu lemne.

Casa se vinde cu tot ce este în ea. Mobila, electrocasnicele și uneltele pentru gospodărie rămân la noii stăpâni. Totul este în stare de lucru. Singurul lucru care mai trebuie făcut este amenajarea băii.

Pe lângă casă, aveți aproape 18 ari de pământ, garaj, beci și construcții gospodărești.

Și încă un lucru important: de jur împrejur locuiesc vecini, iar strada este destul de vie.

Casa se află la numai 200 de metri de drumul principal care duce spre Avdarma.

Este o variantă potrivită pentru o familie care vrea să se mute de la apartament la casa ei, pentru cei care se întorc de peste hotare sau pentru oamenii care visează de mult să trăiască la sat, dar nu vor să cheltuie bani mulți pentru cumpărarea și repararea unei case.

Dar cum e viața în sat?

Nu trebuie să mergeți în oraș pentru orice mărunțiș. În Ferapontievca sunt magazine alimentare, grădiniță, oficiul medicilor de familie, poștă și primărie. Mai sunt Casa de Cultură, biblioteca, un parc, teren de joacă pentru copii și teren de sport.

Pentru elevi este organizat transportul pe ruta Ferapontievca – Comrat.

Până la Comrat, capitala Găgăuziei, sunt în jur de 14 kilometri.

De ce se vinde casa?

Proprietarii se mută cu traiul în altă țară și de aceea au hotărât să vândă casa cu tot ce este în ea. După ce se face vânzarea, noii stăpâni se pot muta imediat.

Casa este înregistrată, iar actele sunt pregătite pentru vânzare. Se poate cumpăra cu banii jos sau prin credit ipotecar, dacă banca aprobă finanțarea.

Nu vi se potrivește această proprietate? Vedeți și alte oferte.

VEZI MAI MULTE

Video

  • Locație Gagarin 22
  • Oraș Ferapontievca

Nu vi se potrivește această proprietate? Vedeți și alte oferte.

VEZI MAI MULTE