Ei bine, am ajuns la capăt?
Nu. A început Perestroika economiei deținerii imobiliare, cu o schimbare pe termen lung a întregii structuri a pieței.
Timp de 20 de ani am trăit într-o țară frumoasă, cu un cadastru comod, model 2004. Casele pe acte — la preț de garaj bun. Toți înțelegeau că este o convenție. Statul înțelegea și el. Dar toți făceau că așa trebuie.
Și în 2026 cineva a deschis un dosar prăfuit și a spus: „Hai să calculăm pe bune.”
Valoarea cadastrală este adusă mai aproape de piață. Nu de fantezii, nu de „poate”, ci de tranzacțiile reale din ultimii ani. Și atunci a început spectacolul. Unii s-au bucurat — „am devenit mai bogat!”. Alții s-au încordat — „de ce mi s-a îngrășat impozitul?”.
Hai să vorbim calm.
Dacă ai un singur apartament în care locuiești — cel mai probabil lumea nu se prăbușește. Da, impozitul poate crește. Nu de zece ori — poate de două, hai trei. Dacă plăteam 100 lei pe an pentru apartament, voi plăti 300. Nu e plăcut, dar nu e tragedie.
Dar dacă ai două apartamente, plus o casă, plus ceva „țin pentru orice eventualitate” — aici începe matematica interesantă.
Pentru că acum nu se mai calculează „aproximativ”. Cadastrul e mai aproape de piață. Iar dacă valoarea cadastrală totală a tuturor imobilelor tale rezidențiale depășește pragul (aproximativ 3,48 milioane lei în prezent) — salut, impozitul pe avere. 0,8% pe an. Asta înseamnă zeci de mii de lei din banii tăi — în fiecare an. Nu o dată. Constant.
Nu există impozit pe aer — spuneai?
Și aici nu mai e vorba de politică. Nu e vorba cine are dreptate. E simplu: deții active — plătești pentru ele.
Înainte era comod. Țineai mai multe imobile și aproape nu te costa nimic. Impozit mic. În cadastru — valori ridicole. În contract se puteau „aranja” cifrele.
Acum jocul devine mai complicat. Nu e doar „actualizare pentru transparență”. Este scoaterea pieței din zona gri.
Statul omoară schema gri nu prin interdicții, ci prin aritmetică. Când valoarea cadastrală ajunge aproape de cea reală, subevaluarea în contract devine practic inutilă și riscantă.
Pragul pentru „lux” este atins mult mai repede. Iar proprietarul unui portofoliu începe să calculeze nu venitul, ci povara anuală.
Și partea interesantă? Este doar începutul. Reevaluarea se va face la fiecare trei ani.
Asta înseamnă că valoarea cadastrală va fi adusă la nivelul pieței destul de rapid — și nu mai putem îngheța situația pentru 20 de ani și să uităm de ea.
Asta nu înseamnă că trebuie să alergăm mâine să vindem tot. Înseamnă că epoca „țin pentru că poate îmi va trebui” se apropie de final. Fiecare metru pătrat în plus devine nu doar activ, ci și obligație.
Și cel mai important — nu este doar o poveste despre impozit. Este o poveste despre controlul capitalului.
Imobilul nu mai este o „parcare liniștită” pentru bani. Devine un activ transparent. Calculat. Impozitat. Verificat.
Și apare întrebarea matură: chiar toate imobilele din portofoliu sunt necesare? Chiar toate funcționează? Chiar toate acoperă noua povară fiscală?
Ei bine, am ajuns la capăt? Nu. Suntem doar la început. Trebuie să săpăm mai adânc pentru a înțelege logica reală a acestor schimbări.
Nu mai înoată cel care are mai multe apartamente. Înoată cel care știe să calculeze.
Și da, sunt agent imobiliar. Un apartament, o mașină, o soție — deci nu intru în panică